scrofulos

SCROFULÓS, -OÁSĂ, scrofuloşi, -oase, adj., s.m. şi f. 1. Adj. Care ţine de scrofuloză, privitor la scrofuloză. 2. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care are scrofule, cu scrofule; bolnav de scrofuloză. – Din fr. scrofuleux.
SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s.f. Afecţiune cronică de natură tuberculoasă caracterizată prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifică copiilor şi tinerilor) manifestată prin limfatism, hipertrofie ganglionară, predispoziţie la tuberculoză etc. – Din germ. Skrofulose

Scrofuloza este un termen şi concept depăşit, desuet, desemnând leziuni ulcerate ale pieii, atribuite unor cauze diverse; În fapt, acestea sunt determinate de o leziune tuberculoasă a ganglionilor limfatici superficiali.

Deşi este absolut evident, trebuie să spun că acest termen l-am întâlnit prima dată la Ion Luca Caragiale ca o confuzie între scrupulos şi scrofulos:
PRISTANDA (apărând în fund şi făcând loc cu respect lui Caţavencu să treacă): Poftiţi, cocoane Nicule, poftiţi... (umilit) şi zău, să pardonaţi, în consideraţia misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloşi la datorie. D-voastră ştiţi mai bine ca mine... aşa e poliţaiul: tată să-ţi fie — trebuie să-l ridici ? îl ridici! n-ai ce-i face: e misie. De aia (foarte rugător) mă rog să pardonaţi...

CAŢAVENCU: Îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale... Adică noi nu ştim cum merge poliţia? (sentenţios) Într-un stat constituţional un poliţai nu e nici mai mult nici mai puţin decât un instrument!

PRISTANDA: Curat instrument!

CAŢAVENCU: Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină... (O scrisoare pierdută)

Personal îmi place sonoritatea de "scrof", un caraghios masculin de la scroafă, care trimite la expresia colocvială "de mare porc"...